1

Atomic TV renunță la producția proprie de emisiuni. Erau anunțate interviuri cu artiști români

Nic Șerbu a anunțat în 2021 o relansare grandioasă pentru canalul muzical Atomic TV, fiind planificate la acel moment o serie de emisiuni sau interviuri promovate intens pe rețelele de socializare ale canalului. Se punea mult accent pe emisiuni cu caracter nostalgic, cea mai promovată fiind “Generația Atomic”. A.S.I.A, Animal X, Body & Soul, Morometzii, L.A, Andra sau La Familia sunt doar câțiva dintre invitații care fuseseră anunțați pentru această emisiune, iar Nick NND ar fi urmat să fie moderatorul emisiunii, conform clipurilor postate pe contul oficial de TikTok al Atomic TV. Emisiunea ar fi trebuit să fie lansată pe 15 iulie 2023, conform unui anunț postat în același loc.

De asemenea, pe profilul de TikTok s-au mai anunțat și alte proiecte ambițioase, cum ar fi “Cup of European Broadcasters”, care se presupune că ar fi un campionat de fotbal între televiziunile europene, sau “Atomic Voice Kids”, un concurs inspirat după formatul internațional The Voice Kids (a cărui siglă este chiar folosită în materiale).

Totuși, în ședința Consiliului Național al Audiovizualului din 17 februarie 2026, SC Atomic Media Advertising SRL a cerut modificarea licenței Atomic TV, eliminând din structura de programe orice producție proprie. Nic Șerbu, reprezentant legal al postului, a argumentat că “în urma unor investigații de piață”, a concluzionat că “aceste emisiuni nu mai au atractivitate pentru public”. În ciuda acestor concluzii, promovarea viitorului concurs “Atomic Voice Kids” a fost postată pe TikTok chiar acum o zi.

O modificare identică a fost realizată și de către SC Perla Cluster SRL pentru licența Atomic Academy, canalul din același trust media orientat către tineret/copii. Procentul de producții proprii a fost redus de la 40% la 0%.

Cele două modificări au fost aprobate în unanimitate de către membrii CNA.