0

TVR riscă oprirea emisiei din cauza uzurii echipamentelor tehnice

Televiziunea Română a publicat pe site-ul său un comunicat rezultat în urma unei întâlniri de lucru realizate azi, 9 martie 2026, la care au participat Adriana Săftoiu, Președinte-Director General al SRTV, însoțită de membri ai Consiliului de Administrație și Gheorghe-Ioan Bota, Președintele Comisiei pentru Cultură și Media a Senatului României. Iată cele mai importante subiecte discutate, pe scurt:

Infrastructura de producție a Direcției Știri și Sport trebuie înlocuită

Această investiție reprezintă prioritatea principală, întrucât sistemul de producție a știrilor a atins un prag de uzură foarte ridicat, iar conform TVR, în lipsa unei intervenții urgente, există un risc major de întrerupere a producției și difuzării programelor de știri, sau chiar întreruperea emisiei TVR, pentru prima dată în peste 70 de ani de funcționare neîntreruptă.

Alte investiții importante care au fost discutate sunt retehnologizarea studiourilor teritoriale, problemă care există deja de câțiva ani. Cele cinci studiouri teritoriale ale TVR produc conținut în format HD, însă din motive tehnologice, distribuția semnalului către operatorii de cablu se face în format SD. Un exemplu palpabil este TVR Iași, care dispune chiar și de echipamente 4K, și care transmite live în format HD pe site-ul propriu.

Se mai dorește și implementarea unui sistem de automatizare a emisiei (playout) pentru canalele naționale tematice (TVR Cultural, TVR Folclor…) și cele internaționale (TVR Moldova, TVR Internațional):

Această separare tehnică este critică pentru eliminarea riscului de propagare a defecţiunilor și pentru garantarea continuității emisiei pe canalele principale și tematice chiar şi în cazul unor intervenții sau avarii în sistemul de producție al știrilor.

Alte investiții dorite sunt:

  • Sistem transport semnal înaltă definiție peste internetul public cu întârziere mică pentru emisia de televiziune
  • Sistem modular creare profile de emisie pentru satelit, cablu și digital terestru – platforma actuală de procesare semnal a fost declarată oficial fără suport tehnic (End of Life)
  • Modernizarea infrastructurii de servere și achiziția unor sisteme de stocare de date pentru sistemele vitale

Adriana Săftoiu a subliniat că bugetul TVR nu permite realizarea acestor investiții. Din bugetul alocat de 500.000.000 RON, aproximativ 395.000.000 se duc către salariile angajaților. Astfel, pentru alte cheltuieli, TVR rămâne doar cu aproape 100.000.000 RON.

Investiții precum cele enumerate în comunicatul Televiziunii Române pot ajunge în total și până la 75.000.000 RON.

Președintele Comisiei pentru Cultură și Media a Senatului României, Gheorghe-Ioan Bota, și-a exprimat disponibilitatea de a susține suplimentarea bugetului TVR.

Sursa: TVR.ro